marți, 1 aprilie 2008

Echilibru precar

Ce e mai usor de suportat...povara esecului sau a gandului ca a lipsit curajul de a incerca macar?...
Trecand prin viata, am simtit adesea inclinarea balantei cand intr-un sens cand in altul, in cautarea vesnica a celebrului echilibru. Am indreptat spatele in acord cu principiile moralei si eticii sau am plecat capul spasita si-am ridicat spanceana, critic, in fata ispitei si-a dorintei trufase. Mi-am recunoscut limitele si slabiciunile. Am admis ca spiritul cedeaza uneori...dar mi-am insangerat genunchii in rugaciuni de cainta. Si-am inteles cum se invarte lumea asta...
Am inchis ochii si-am mers mai departe cand trupul a cerut tribut sufletului. Am acceptat infrangerea cu stoicismul celui care stie ca o face pentru o cauza dreapta. Si, halal, nobila !...
Au fost, inevitabil, nopti albe si zile negre cu sufletul haituit de incertitudini si tamplele in palmele reci. Nopti cand nicio cafea, oricat de neagra sau amara nu trezea nimic in mine...si nu oprea cu niciun chip vestejirea viselor. Nopti impinse apoi inainte de zile inrosite de suvoiul cald al sangelului ce clocotea in mine. Amestec de blestem si rugaciune. De satanic si dumnezeiesc.
N-am reusit, oricate sacrificii voite si impuse am facut, sa nu vad cu ochii mintii si-ai sufletului, mai ales, si sa nu bat poteci... spre lume. Sa nu desenez harti, nu cu creioane colorate, ci cu bataile inimii...Si n-am putut niciodata opri mintea sa nu sfredeleasca sufletul cu intrebarea ..."Cum ar fi fost daca...?"